Vederea este ultimul dintre simţuri care se dezvoltă.


E drept că în luna a 7-a elementele retinei sunt diferenţiate, cristalinul şi irisul încep şi ele să se diferenţieze, pleoapele se formează şi se deschid. Dar ce vede copilul nenăscut?

Să recunoaştem, o imagine destul de sumbră şi puţin incitantă ca formă şi paletă de culori, cea a cavităţii uterine.

Şi, cu toate acestea, în „celula” în care deocamdată copilul trăieşte, nu domneşte un întuneric de smoală. Filtrată, subţire, timidă, lumina pătrunde totuşi până la el. Şi nu este incoloră, ci uşor roşiatică, de parcă ar trece printr-o perdea groasă înmuiată în sânge. Însă nici aşa imaginea spaţiului în care trăieşte nu e foarte spectaculoasă pentru locatarul cel mic.

La urma urmei, nu prea are ce vedea, dar asta nu-l împiedică să-şi mişte ochii în orbite şi să bată din pleoape, de parcă ar fi mirat. Nici când se naşte, copilul nu percepe dintr-o dată simfonia de forme şi culori care îl înconjoară. Distinge doar umbre şi lumini.

Când este apropiat brusc de o sursă mai puternică de lumină clipeşte des din ochi, deranjat. Abia după aproximativ 15 zile sau spre sfârşitul primei luni de existenţă… pământeană, începe să urmărească cu privirea ceva anume.

Şi, trebuie să mai treacă alte trei luni, ca el să poată vedea cu precizie; atunci zona centrală a retinei e formată definitiv.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: