Sunetele…

Dintre toate simţurile, auzul este primul care se dezvoltă, permiţându-i fetusului să perceapă câte ceva din misterul lumii dinafară. Traseele nervoase auditive funcţionează începând din luna a şasea, deşi procesul de mielinizare se definitivează abia spre vârsta de doi ani a copilului.

Dar, ce poate să audă un fetus?

Deşi pare incredibil, el trăieşte într-un sac cu lichid amniotic, închis ermetic, dar destul de zgomotos pentru omuleţul nostru, care percepe toată multitudinea de sunete pe care le auzim şi noi, ba chiar mai mult: borborisme ale stomacului, şuierături aparent imperceptibile ale respiraţiei, bătăi ale inimii.

Pe scurt, nici un sunet emis de corpul mamei sale nu-i scapă bebeluşului încă nenăscut. Din fericire totuşi, el dispune de un filtru prin care nu pătrund sunetele foarte grave. Faptul că fetusul percepe o gamă largă de sunete îi dă posibilitatea creierului să intre în acţiune pentru a le interpreta, ceea ce constituie un adevărat exerciţiu al materiei cenuşii.

Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, această prelucrare precoce a sunetelor îi va permite nou-născutului să recunoască şi să diferenţieze sunetele.